Romania, vazuta de departe

   Cand ceva ti se intampla din vina ta, incerci o vreme sa te lupti cu ireversibilul, iti dai seama ca n-are sens, te lamentezi de forma si renunti. Cand insa ti se intampla din vina altuia, ai nevoie de o perioada de timp ca sa intelegi ce s-a intamplat. Iei povestea de la capat, pas cu pas si te chinui sa pricepi ce n-a fost bine si unde ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt drum.
   La fel se intampla si atunci cand apare o despartire. Si la fel cand te desparti de tara ta. Te simti dezamagit, inselat, manios, indurerat. Nu ti-e usor ca ai plecat... Tara si mama nu ti le alegi. Te asezi pe celalalt mal al lumii si cauti prin alte intrebari raspunsul la una dureroasa: ce s-a intamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc?
   Romaniei, tara binecuvantata si laudata de cei din afara, i-a disparut rostul. E o tara ce nu mai are rost, oricare ar fi sens de definire al acestuia. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si haine fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si inselatorii care nu duc nicaieri.
   Exista cateva repere, importante pe lumea asta ce definesc rostul unei tari: Familia, Batranii, Pamantul, Credinta si Cultura.
   Familia este o notiune caduca si decadenta in mintile inbuibatilor ce azi ne conduc. Cel mai important lucru, in zilele noastre, este desfiintarea acestui nucleu de stabilitate, daca exista, caci altele e greu sa se mai iveasca, mai ales daca s-ar dori cu adevarat stabile...
   Multe dintre fetele noastre, ba chiar si femeile ce parasesc ideea de familie, se prostitueaza pana gasesc un strain batran si cu bani, cu care, daca se poate, se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza pana gasesc acel strain batran cu care sa` se marite, daca asta se va intampla vreodata. In acest timp parintii pleaca sa culeaga capsuni ori sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi, ceilalti, aici, facem infarct, atac cerebral si cancer pentru "multinationalele" veneticilor, conduse de cozile de topor "patrioti".
   Romania isi batjocoreste batranii cu sadism de 20 de ani. Ii tine in foame si in frig. Sunt umiliti la cozile pentru medicamentele ce le sunt promise ca fiind mai ieftine, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.
    Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si intelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem modernele manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.
    Se mai intreaba cineva ce mai inseamna pamantul? Dar... care pamant? Cine mai e legat de pamant in tara asta expropiata? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el?
   Ce se stie de prin alte parti? Regele Thailandei sustine un program national, "Sufficiency Economy", prin care oamenii sunt incurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se intampla vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare de la tarile "prietene".
   La noi problema aceasta se numeste "agricultura de subzistenta" si Europei nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca de-aia avem UE. Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot intelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara!
   Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul ingropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste. Si tot acestia, sai urmasii lor, sunt cei care acum s-au catarat pe scaune. Iar cum ei cred ca totul le este posibil, ar fi in stare sa-si mute si mortii in mijlocul cimitirelor, scotandu-i pe cei ce-si duc acolo somnul, doar pentru ca nu fac parte din bransa lor.
   Credinta o mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de imbracat, greu de dat jos, care trebuie impaturit intr-un fel anume si pus la loc in lada de zestre impreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate il va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.
   Avem, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si inmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute in graba si cu un "Tatal nostru" spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze, domnu parinte, e urgent!
   Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se inmultesc, credinciosii se imputineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza intr-o tara in care se mai cere viza... Caci poate asa sunt la adapost... 
    Cultura, incet, incet, devine o notiune abstracta, si inlocuita cu toate surogatele venite de aici sau de prin lume adunate, de aceeasi imbuibati ce-si mint viata cu impliniri date intrarile in orase din afara, carora doar numele le este reper... Sau un anumit hotel, bordel, restaurant... sau..., sau..., In nici un caz ceva legat de istorie ori de cultura. Nu de alta, dar aici, acasa, n-au habar de multe regiuni extraordinare, de care poate au auzit doar daca au citit Romania Pitoreasca a lui Alexandru Vlahuta. Restul inseamna partide de sex in birouri, WC-uri, pe marginea drumului sau in hoteluri dosite, partide care pecetluiesc un santaj sau o cumparare de nu stiu ce pozitii profitabile.
   Muzica noastra, culta sau populara, parti ale "culturii audio" a ajuns un conglomerat de cantece in ritm oriental (manele, ca denumire importata din limba turca), texte din folclorul nou in care sunt proslavite obiceiurile noilor stapani, sau o cantece de muzica "usoara" ale caror texte pot fi puse pe seama unor decrepiti. Putini au mai ramas cei care canta pe versuri adevarata si cei ce canta folclor autentic. Si tot la fel de bine sunt uitati folk-istii care (cei ce nu s-au dedat la moftul de a scrie texte) canta adevaratele opere lirice. Sa mai vorbim de muzica clasica? A mai auzit cineva macar de Enescu sau Porumbescu?
   Cultura imagistica (filmul, teatrul, pictura, sculptura, ...) a ramas ori in uitare ori au luat caile modernismului acultural. Filmul, dar intr-o oarecare masura si teatrul, au coborat pe latura actiunii violente, a sexualitatii exagerate, a preaslavirii celor ce inving chiar si cu riscul de a calca peste cadavre.
   Cultura scrisa, epica mai ales, se vrea inlocuita de best-seller-uri din afara ce spun de toate dar nu comunica nimic. Romanele politiste, romanele in care abunda crimele, scrise cu un an sau doi in urma, sunt mai citite si mai cumparate decat cele ce au secole de existenta. In privinta liricului, aproape ca nu se mai intelege nimic. Tentatia multora de a-si adauga titulatura de poet (pentru ca e un titlu ce nu se castiga prin munca) e enorma... Dar s-a ajuns sa fie considerat poet, prea repede, oricine a mazglit cateva randuri pe post de versuri. Colac peste pupaza, sprijiniti -cu si fara ghilimele- prin apartenenta politica la anumita directie (dreapta-centru-stanga) apar valori peste noapte, valorile sunt mutate la non-valori, iar publicarea cartilor e lasata doar in seama celor ce scriu si care, de multe ori, nu au posibilitatea de a le aduce catre cititori. Apar insa tone de maculatura scrise de cei cu dare de mana, de dame sau fatuci ce se trezesc poet dupa ce ce ridica dintr-un pat in care au fost tavalite spre ingrosarea listei unui platitor de placeri, ori de catre niste pensionari ce incearca pe ultima suta de metri a vietii sa se agate de eternitate. Si toti acestia chiar reusesc sa ramana in Istoria Literaturii, caci, ca orice istorie, pastreaza si ce-i bun si ce-i rau. Valorile insa nu au mari sanse de a fi recunoscute cat sunt in viata...
   Fugind mereu, vom reusi sa ajungem undeva? Acum, asa cum nu credeam sa spun vreodata, mi-e rusine de Romania. Mi-e rusine de Romania, dar nu imi este rusine de toti Romanii. Insa e bine sa nu uitam ceea ce spunea Eminescu: <Sau tara aceasta sa fie in adevar Romaneasca, sau nici nu trebuie sa fie...>