Când mănuşa job-ului nu ţi se potriveşte

   În vremuri de criză, când sabia lui Damocles numită şomaj atârnă deasupra capului, aplici pentru o slujbă care, descoperi ulterior că nu ţi se potriveşte. Şi atunci, ce faci?
      Din dorinţa de a avea un job şi de a nu rămâne pe drumuri uneori te laşi înşelat, nu înţelegi cu adevărat ce trebuie să faci şi ajungi să fii copleşit după cea dintâi săptămână de lucru. Una e să treci cu bine interviul, să fii angajat, şi alta este să vii la job şi să descoperi că mănuşa acestuia nu intră pe mâna ta. De ce ai ales să lucrezi aici? Ce te reţine în compania la care lucrezi? Sunt întrebări pe care e firesc să ţi le pui. Dacă eşti o fire independentă, obişnuit să lucrezi cu soluţii şi idei proprii, de exemplu, probabil nu ţi-ar conveni să fii îndeaproape supravegheat.
   Reorientarea profesională nu este un lucru tocmai uşor. Dacă schimbarea locului de muncă este destul de stresantă, gândeşte-te cum ar fi schimbarea radicală a domeniului în care activezi? Dar când nu mai eşti în nici un fel mulţumit de ceea ce faci, când lipsa motivaţiei şi senzaţia de blocaj este tot mai acută, specialiştii recomandă să schimbi ceva.
    Elvira Munteanu, CEO, Universal Solution, descrie în câteva cuvinte experienţa sa. "Am avut ocazia să mă regăsesc de ambele părţi ale baricadei – atât în postura de angajat, ca director de operaţiuni în România al unei companii internaţionale, dar şi în postura de antreprenor. Sentimentul că nu-mi puteam exploata la maximum potenţialul profesional din motive de politici de companie a fost declanşatorul deciziei de a renunţa la siguranţa unui job de multinaţional, pentru aventura antreprenorială".
   Nu regretă decizia luată, deşi mărturiseşte că simplu n-a fost. Ba mai mult, la câţiva ani de la momentul demisiei, i se pare că se confirmă atât de frumos vorba "tot răul spre bine". "Cu un business aşezat pe direcţia corectă – compania pe care o conduc astăzi – cred că nimic din ce-am lăsat în urmă nu a fost întâmplător: se cheamă experienţă acumulată şi lecţii de viaţă pe care trebuia să le asimilez pentru a nu face greşeli ulterior în postura de angajator. Morala e simplă: când nu te mai regăseşti într-un mediu de lucru şi totul pare demotivant, nu te îngrijora – e semnul că eşti pregătit să mergi mai departe".
   După ani buni în care nu ţi-ai pus această problemă, din ghemul încâlcit de informaţii şi iţe ale pieţei muncii trebuie să descoperi firul mătăsos, lipsit de noduri, al drumului de urmat. Unora le lipseşte viziunea, altora curajul, unii se tem, alţii încearcă marea cu degetul. Din categoria celor pe care curajul şi viziunea nu i-au ocolit niciodată face parte şi Geo Bărăian, CEO Impression Graphics. "Ca antreprenor, m-am străduit întotdeauna să mă comport cu angajaţii mei aşa cum aş fi vrut să fiu eu tratat dacă aş fi lucrat pentru alţii.
   Pachete salariale interesante, empatie şi atenţie la problemele lor (fie şi cele personale) şi o atitudine de coechipier, mai degrabă decât una de superior. Logica e simplă – dacă ai angajaţi fericiţi, lucrurile merg strună. Întrebarea e ce faci atunci când buna lor stare devine lejeritate, confort şi, de la un punct încolo, o poveste contraproductivă pentru companie. Cred că managerii luminaţi trebuie să jongleze în permanenţă cu interesul pentru echipă şi atenta descoperire a momentului când un astfel de gest e deopotrivă dăunător pentru angajat şi angajator. Nimeni nu vrea să aibă oameni suficienţi şi plafonaţi în companie, nu-i aşa?"
   Obstacolele sunt făcute să fie depăşite şi îţi sunt date ca să înveţi ceva important. Când vrei să-ţi schimbi în bine viaţa riscurile merită asumate. Luminiţa Hosu, CEO, HG Network, grup de companii de contabilitate, audit şi consultanţă, consideră că "nimic nu e mai provocator decât să-ţi motivezi angajaţii atunci când meseria e în esenţă una de precizie, unde disciplina şi atenţia la detaliu fac diferenţa între învinşi şi învingători". Marea sa dilemă, ca angajator, e cum să păstreze un echilibru între remuneraţia generoasă pentru ai săi colegi şi motivarea lor dincolo de miza financiară. "Probabil că a fost extrem de inspirată decizia de schimbare de atmosferă, odată cu schimbarea sediului. Am înţeles la timp că spaţiul personal la birou e o chestiune fundamentală.
   Aşa că ne-am mutat într-o vilă cu mai multe camere, cu mai multă lumină, cu mai multă intimitate. Oferind angajaţilor mei confortul unui teritoriu personal mai generos, le-am spus indirect, fără cuvinte, că-i preţuiesc şi că am toată încrederea în ei. Social media e o poveste care sabotează uneori ritmul de lucru, iar ideea de mai mult spaţiu personal înseamnă indirect riscul unei mai intense frecventări a Facebook sau Twitter. Dar ştiţi ceva? Dacă asta e o activitate care îi face să lucreze destins, cu mai mult spor şi mai mult zâmbet pe buze, nu pot decât să mă bucur".
   La întrebarea cât de greu este să ţi se potrivească mănuşa meseriei a răspuns şi Corina Ozon, Head of Public Relations&Communication Department la The National Printing House of Romania. "Cel mai important este să-ţi găseşti drumul. De-a lungul experienţei mele profesionale am avut şefi buni, care m-au sprijinit, şi şefi răi, care m-au erodat. Am avut colegi adevăraţi, cu care am făcut echipe şi poveşti extraordinare, dar şi colegi falşi, care mi-au şters zâmbetul. Am ştiut demult că vreau să lucrez în presă. Am mers pe acest drum mai bine de zece ani. Începutul a fost uşor, pentru că eram la vârsta atât de inocentă când credeam că orice e posibil şi nimic nu mă poate opri. Şi asta s-a potrivit perfect cu meseria de gazetar. Când am crescut, s-a bifurcat şi drumul. Alte vremuri, alţi oameni, alte percepţii, alte nevoi... Şi atunci am intrat în Relaţii Publice. Mi s-a părut un fel de "cealaltă parte a baricadei".
   În fluxul informaţional deveneam eu emiţătorul. Anii de ziarist s-au contopit cu prezentul. Pentru că este uşor să comunici cu cineva care este ceea ce ai fost tu cândva. Iar Programul MBA şi toate celelalte au venit ca ceva firesc".
   Dobândeşti ascensiunea fulgerătoare atunci când munceşti mai mult ca alţii, renunţând la vacanţe şi sâmbete şi duminici anual. Atunci când investeşti în propria-ţi educaţie şi în călătorii iluminatoare.
   Atunci când alegi ca formulă de evoluţie calea drumurilor nebătute şi aparent inaccesibile. Indiferent ce faci, ce soluţie cauţi pentru moment, sau nu, este corect să alegi ceva care ţi se potriveşte. Altfel rişti ca mănuşa jobului să fie ori prea largă, ori prea strâmtă.
(Loreta Popa)


Cum trebuie omul să aleagă?