Maresalul Ion Antonescu: in slujba patriei

   Ion Antonescu s-a nascut la Pitesti pe 2 iunie 1882, intr-o familie de militari. A decis sa urmeze si el cariera armelor, inscriindu-se in 1898 la Scoala pentru copii de militari, iar in 1902 a fost admis in Scoala de Ofiteri de Infanterie si Cavalerie. A absolvit in 1904, primul din promotia sa.
      Tanarul sublocotenent a fost repartizat la Regimentul 1 Rosiori. S-a distins in timpul Rascoalei din 1907, cand, aflat in fruntea unui mic detasament care bloca intrarea in Galati, a convins o multime de tarani sa nu intre in oras, fara a trage un foc de arma. Pentru aceasta fapta a fost felicitat de printul mostenitor Ferdinand, Inspectorul General al Cavaleriei. A fost promovat locotenent in 1908, iar printul Ferdinand a facut demersurile necesare pentru a-l lua ca aghiotant. Insa datorita faptului ca nu avea gradul de capitan necesar pentru aceasta functie, transferul nu i-a fost aprobat.
      In 1911 a fost admis in Scoala Superioara de Razboi, pe care a absolvit-o in 1913, fiind intre timp promovat capitan. In timpul celui de-al doilea Razboi Balcanic a indeplinit functia de sef al Biroului Operatii al Diviziei 1 Cavalerie. Intre 1 noiembrie 1914 si 1 aprilie 1915 a activat la Scoala de Ofiteri de Cavalerie.
      Intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial l-a gasit in Biroul de Operatii al Armatei de Nord, comandata de generalul de corp de armata Constantin Prezan. Dupa cum remarca in memoriile sale generalul Radu Rosetti cei doi se completau reciproc perfect. Bunele rezultate obtinute la Armata de Nord, singura care s-a retras in mod organizat din Transilvania, au dus la numirea generalului Prezan comandant al Armatei 1 si a Grupului de Aparare a Dunarii (fosta Armata 3) pe data de 17 noiembrie 1916, maiorul Antonescu (fusese promovat la inceputul lunii) fiind si de aceasta data seful biroului sau de operatii. Chiar daca a pierdut batalia de pe Neajlov a si cu ea si capitala, generalul Prezan a fost numit sef al Marelui Cartier General pe 17 decembrie. Maiorul Ion Antonescu a devenit sef al Biroului Operatii al Marelui Cartier General, preluand functia de la lt. col. Radu Rosetti. Astfel el a putut juca un rol important in obtinerea victoriilor din vara anului 1917, ocuparea Basarabiei si in reintrarea in razboi a Romaniei in noiembrie 1918. In 1919, echipa Prezan-Antonescu a coordonat infrangerea Armatei Rosii Ungare, operatiune terminata cu ocuparea Budapestei de catre trupele romane. Aceasta actiune i-a adus proaspatului lt. colonel Ion Antonescu cea mai inalta decoratie de razboi romaneasca: Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a, acordat pe 31 decembrie 1919.
      Dupa razboi colonelul Ion Antonescu (fusese promovat din nou in 1920) a facut parte din delegatia romana ce a participat la trativele de pace de la Paris, precum si din cea care a negociat alianta cu Polonia. A fost apoi numit comandant al Scolii Speciale de Infaterie si Cavalerie de la Sibiu, unde a suferit a un accident de calarie, care l-a imobilizat timp de sase luni. Intre 1 august si 31 decembrie 1923 a indeplinit functia de atasat militar la Paris, iar apoi la Londra intre 1 ianuarie 1924 si 14 iulie 1926. Intors in tara, a primit comanda Regimentului 9 Rosiori Principesa Elena de la Giurgiu, iar in 1927 a preluat conducerea Scolii Superioare de Razboi.
      In 1931 a fost promovat la gradul de general de brigada. La 1 iulie 1933 a primit comanda Diviziei 3 Infanterie, care avea punctul de comanda la Pitesti, orasul sau natal. La insistentele Regelui Carol al II-lea a primit functia de sef al Statului Major pe care a indeplinit-o intre 1 decembrie 1933 si 11 decembrie 1934. La numirea in functie el primise asigurarile regelui ca va avea mana libera in reorganizarea armatei, insa relatiile intre cei doi s-au deteriorat si Antonescu si-a dat demisia. S-a intors la Pitesti la comanda Diviziei 3 Infanterie, unde a ramas pana in 1937.
      A fost promovat general de divizie pe 25 decembrie 1937 si trei zile mai tarziu a fost numit Ministru al Apararii. Insa din nou a intrat in conflict cu regele si camarila sa si a fost nevoit sa demisioneze pe 30 martie 1938, cazand in dizgratie. Antonescu a fost mai intai "exilat" la comanda Corpului 4 Teritorial, ca apoi in 1940 sa i se impuna domiciliu fortat la Manastirea Bistrita.
      In urma cedarilor teritoriale din vara anului 1940, Carol al II-lea se gasea intr-o situatie dificila. Pe 5 septembrie, regele l-a numit pe generalul Antonescu Presedinte al Consiliului de Ministrii si i-a conferit puteri depline pentru conducerea statului. Ziua urmatoare Carol a abdicat in favoarea fiului sau Mihai I si a parasit tara. Ion Antonescu a format un guvern cu Garda de Fier, Romania devenind "stat national legionar". Totusi principalele ministere le pastrase pentru militari sau alti oameni de incredere.
      In armata a trecut in rezerva 80 de de ofiteri superiori, considerati oameni ai fostului regim sau cadre necorespunzatoare. Acestia au fost urmati curand de alti 84. S-a inceput de asemenea o reorganizare a armatei. Generalul de corp de armata Ion Antonescu (fusese promovat pe 16 septembrie) a adoptat o atitudine din ce in ce mai aspra fata de propaganda desfasurata de legionari in armata, interzicand cadrelor militare sa faca politica.
      Generalul a continuat politica deschis pro-germana initiata de Carol II in mai 1940. A reinnoit invitatia pentru o Misiune Militara Germana, care a sosit incepand de pe 12 octombrie. Acesta era primul pas facut in directia aliantei cu Germania, Romania aderand la Pactul Tripartit pe 23 noiembrie.
      Coabitarea dintre Antonescu si Garda de Fier s-a dovedit a fi insa numai de scurta durata. Bazandu-se pe sprijinul armatei si pe aprobarea tacita a lui Hitler a profitat de Rebeliunea Legionara din 21 – 23 ianuarie 1941 si i-a inlaturat de la putere, lichindand miscarea.
      A facut un nou guvern format in principal din militari, a militarizat marile intreprinderi, caile ferate, aerodromurile si porturile si a inceput, incet-incet, concetrarea armatei, intuind viitoarea confruntare cu Uniunea Sovietica. Pe 6 iunie 1941, Antonescu a avut o noua intalnire cu Hitler, fiind anuntat de Planul Barbarossa. Generalul a oferit sprijinul armatei romane exprimandu-si si dorinta de a recucerii Basarabia si Bucovina de Nord. S-a hotarat formarea Grupului de Armate General Antonescu in Moldova, format din Armatele 3 si 4 romane si 11 germana, ce urma sa se desfiinteze dupa atingerea Nistrului.
      Decizia de invazie a Uniunii Sovietice a fost luata de generalul Ion Antonescu, fara a consulta pe cineva. Regele Mihai I, de exemplu, a aflat abia pe 22 iunie. A avut insa sprijinul intregii opinii publice si a majoritatii fostelor partide politice, cu exceptia evidenta a minusculului Partid Comunist Roman. Dupa reluarea Bucovinei si Basarabiei de Nord, pe 17 iulie 1941, Armatele 11 germana si 3 romana au fortat Nistrul si au iesit de sub comanda sa, Grupul de Armate desfiintandu-se. A ramas doar cu Armata 4 si Corpul 2, care pana pe 26 iulie 1941 au terminat de curatit si sudul Basarabiei.
      Pentru recuperarea teritoriilor pierdute cu an in urma in favoarea URSS-ului a fost promovat la gradul de maresal, a primit Ordinul Mihai Viteazul clasele a II-a si I-a si Crucea de Cavaler a Crucii de Fier. Era in culmea gloriei. Insa continuarea razboiului dincolo de granitele din 1940, nu a fost primita prea bine de opinia publica si fostele partide politice. Justificatia sa era insa faptul ca razboiul se duce pana la infragerea adversarului. Acest lucru de fapt a fost realizat de armata romana si dupa 23 august 1944 contra Germaniei. Recuperarea teritoriilor pierdute cu un an inainte a fost insa umbrita de atrocitatile comise de unele elemente ale armatei contra populatiei evreiesti.
      In continuare a avut in subordinea sa Armata 4 care era angajata la Odessa, implicandu-se direct in conducerea operatiilor si inlocuind cativa comandanti pe care ii considera incapabili. A intrat impreuna cu generalul Ioanitiu, Seful Marelui Stat Major, in conflict cu generalul Nicolae Ciuperca, comandantul Armatei 4, privind strategia assaltului asupra orasului. In final l-a destituit pe acesta din urma si l-a trecut in rezerva. Era primul conflict cu unul din generalii importanti ai armatei. Dupa caderea Odessei, a adus majoritatea Armatei 4 inapoi in tara si, profitand de cresterea moralului populatiei cu aceasta ocazie, a organizat un referendum pe care l-a castigat.
      A acceptat sa preia administratia teritoriului dintre Nistru si Bug, denumit generic Transnistria, mentionandu-i totusi lui Hitler ca refuza orice compensatie in est pentru Transilvania de Nord-Vest. De fapt, subiectul Transilvaniei era un lucru obisnuit in discutiile sale cu cancelarul german, Antonescu neascunzandu-si dorinta de a recupera si acest teritoriu. A si ordonat crearea unor planuri pentru o viitoare invazie, denumita Ipoteza U.
      Din toamna 1941 a inceput deportarea populatiei evreiesti din Basarabia si Bucovina, care scapasera de masacrele trupelor germane si romane sau nu se refugiasera impreuna cu Armata Rosie. Peste 110.033 de oameni au fost trecuti peste Nistru si dusi in Transnistria. Datorita conditiilor precare in care au fost transportati si apoi cazati, a executiilor, 59.392 din ei au murit pana in 1943. Au fost de asemea evacuati si evreii din Odessa, iar in urma exploziei comandamentului romanesc din oras, Antonescu a ordonat represalii foarte dure, victimile fiind in marea lor majoritate tot evrei. In 1942 a deportat 24.617 de tigani in Transnistria, din care numai jumatate au supravietuit si au reusit sa se reintoarca in Romania in 1944.
      Fata de evreii din Regat insa nu a luat masuri la fel de aspre. Nu a aprobat deportarea lor in lagarele de exterminare din Polonia. Decizia a fost luata in septembrie 1942, cu doua luni inaintea inceperii contraofensivei sovietice la Stalingrad si a dezastrului care a urmat. Se pare ca interventia Reginei Mama, a membrilor clerului si a unor lideri importanti ale fostelor partide politice, precum si avertismentul Statelor Unite cu privire la tratamentul asupra evreilor, l-au convins sa nu ia aceasta decizie regretabila.
      In ianuarie 1942, insa, a avut loc un nou conflict cu un general important al armatei romane: generalul Iosif Iacobici, Seful Marelui Stat Major. Acesta se opunea intentiei maresalului de a trimite cat mai multe divizii pe front, dorind o limitare a numarului acestora in concordanta cu posibilitatile de echipare corespunzatoare a acestora. Si el a fost demis si apoi trecut in rezerva.
      Dupa dezastrul de la Stalingrad, maresalul Antonescu a protestat energic fata de abuzurile comandamentului german din timpul bataliei, amenintand chiar cu retragerea trupelor romane de pe front. Ulterior Romania a inceput sa primeasca mult mai mult armament modern din Germania, care era necesar pentru echiparea diviziilor ramase in Kuban si Crimeea si pentru reorganizarea celor readuse in tara. Relatiile economice cu Reichul s-au caracterizat in general printr-o atitudine rigida din partea sa, urmarind pe cat posiil interesele tarii. Hitler i-a si reprosat de cateva ori "zgarcenia" si "targuielile" romanesti.
 
Ordinul Maresalului   23 August 1944: Marea tradare a lui Mihai I de Hohenzolern

      In 1943 a inceput sa se gandeasca la iesirea din razboi, permitandu-i Ministrului de Externe Mihai Antonescu sa stabileasca mai multe contacte cu reprezentanti ai Aliatilor la Berna, Istanbul, Madrid si, in final, la Stockholm. Tatonarile au vizat in principal reprezentantii Marii Britanii si ai SUA, dar care au dat de inteles ca trebuia neaparat ca Romania sa trateze in principal cu URSS. Discutiile au debutat in aprilie 1944 la Stockholm, dar nu au progresat prea mult, datorita refuzului maresalului de a ceda Basarabia si Bucovina de Nord.
      Din primavara anului 1944, de cand frontul a atins si chiar a depasit granitele romanesti, a inceput de asemenea sa se implice activ in operatiunile militare. A esuat sa-l convinga pe Hitler sa retraga Armata 17 (in care se aflau si 7 divizii romanesti veterane) din Crimeea cat timp se putea executa operatia intr-un mod organizat si fara pierderi inutile. Dupa declansarea ofensivei sovietice pe 20 august 1944, realizand dezastrul miliatar ce se prefigura, s-a deplasat pe front, la comandamentul Armatei 4, unde, in urma unui conflict de pareri cu generalul Avramescu, l-a inlocuit pe acesta cu generalul Steflea, Seful Marelui Stat Major. S-a deplasat apoi la comandamentul Grupului de Armate Ucraina de Sud. Pe 21 august s-a deplasat din nou pe front la Armata 4. La fel pe 22 august, cand si-a asumat conducerea directa a trupelor romane, ordonand retragerea generala pe linia fortificata Adjud-Focsani-Namoloasa-Galati. Intors seara in Bucuresti, intentiona ca pe 24 august sa se deplaseze la Focsani, unde era in formare un nou cartier general, lasand guvernul in seama lui Mihai Antonescu.
      Pe 23 august, dupa-amiaza, a fost convocat la Palatul Regal, unde Regele Mihai I i-a cerut sa incheie urgent armistitiul cu Aliatii. La refuzul maresalului Antonescu de a face acest lucru, Regele a ordonat arestarea sa si a lui Mihai Antonescu, iar apoi a altor colaboratori aropiati ai sai. Dupa o scurta detentie in safe-ul palatului, maresalul a fost predat de generalul Sanatescu, noul Prim Ministru, comunsitilor, care l-au inchis intr-o casa conspirativa din Vatra Luminoasa. El a fost ulterior predat sovieticilor pe 1 septembrie si transportat undeva in apropierea Moscovei, unde a fost tinut inchis intr-un fost castel si tratat foarte bine. Se pare ca incercat sa se sinucida, dar a esuat.
      In mai 1946 s-au intors in tara pentru fi judecati de Tribunalul Poporului. In urma undei mascarade de proces, pe 17 mai 1946, a fost condamnat e sase ori la pedeapsa cu moartea, de doua ori la inchisoare pe viata precum si alti 80 de ani inchisoare si 140 de ani de degradare civica.
      Executia a avut loc pe 1 iunie 1946 la ora 18:03, la penitenciarul Jilava. Maresalul Antonescu a cerut sa fie executat de armata, dar a fost refuzat, plutonul fiind alcatuit din 12 gardieni. In momentul salvei, el a salutat dupa care a cazut. S-a ridicat pe mana dreapta zicand ca nu e mort si sa se traga din nou. Seful gardienilor l-a impuscat in cap cu revolverul, dar doctorul nu a confirmat decesul, asa ca a mai fost nevoie de inca un foc in piept. Dar nici de aceasta data nu erau morti, nici el, nici generalul Vasiliu. Seful gardienilor a luat o pusca si a tras trei focuri in diverse parti ale corpurilor acestora. De abia atunci doctorul a constatat decesul. Pentru generalul Vasiliu au mai fost nevoie de inca trei gloante trase in cap
   
 
Procesul Maresalulului Antonescu: citirea sentinetei   Procesul Maresalulului Antonescu: executia
      Finalul tragic al Maresalului - executia de la Jilava, din 1 iunie 1946 - este relatat de un martor ocular: Ovidiu Gologan, operatorul chemat sa filmeze sfarsitul Maresalului (acelasi care-i imortalizase deplasarile si momentele festive in timpul razboiului).
      Cei patru condamnati aveau in fata pistolarii. Cand s-a apropiat momentul, am auzit vocea Maresalului, limpede si patrunzatoare: Domnilor, suntem gata! Ochiti cum trebuie! Traiasca Romania! Foc!. A ridicat mana in care avea palaria si a comandat impasibil, ca si cum n-ar fi fost vorba de el. In linistea de cimitir a acestui colt de inchisoare s-au auzit rafalele armelor. Mihai Antonescu, generalul Piki Vasiliu si Gheorghe Alexianu au cazut retezati si trupurile lor au ramas in nemiscare. Aparatul taraia necontenit, fixa pe pelicula scena de cosmar. Se petrecea ceva incredibil. Maresalul se ridicase intr-un genunchi si, inaltandu-si pieptul si fruntea, striga: N-ati nimerit, domnilor! Ochiti mai bine! Terminati odata!. Unul dintre pistolari s-a desprins din rand, a inaintat cativa pasi si a tras in tampla Maresalului. Acesta continua sa miste. O noua impuscatura i-a dat lovitura de gratie".
      Ziaristul englez Reuben Markham se grabea sa transmita redactiei sale: Cand a venit clipa fatala, Maresalul insusi a dat plutonului de executie comanda sa traga. Soldatii s-au dovedit mai nervosi decat el.
   Priveam aceste imagini si nu puteam sa cred. Il priveam pe cel care doar oficial mai are titlul de Presedinte (caci moral sau emotional este deja la groapa de gunoi a umanitatii) cand a fost pus, in direct, in fata acestor imagini si nu a mai putut avea acele reactii spontane, caracteristice, care putea arata ca nu este adevarat, ca asta nu face parte din caracterul sau.

Reabilitarea partiala

    In iarna anului 2006, Curtea de Apel din Bucuresti anunta o decizie istorica: xonerarea maresalului Ion Victor Antonescu pentru crime impotriva pacii. Magistratii au hotarat ca sprijinul acordat de Romania Germaniei naziste in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial a fost legal. Decizia de achitare privea acuzatiile privind colaborarea militara Romania - Germania in cadrul Aliantei Tripartite si agresiunea armata impotriva Uniunii Sovietice. Se specifica faptul ca situatia internationala din anul 1940 justifica obiectiv intrarea in razboiul de aparare preventiva impotriva Uniunii Sovietice, astfel ca articolul 3 al Conventiei din 1933 pentru definirea agresiunii nu se aplica. Concret, Antonescu si o parte din membrii cabinetului sau au fost absolviti de infractiunile specificate in Decretul Lege datat 1945, pentru urmarirea si sanctionarea celor vinovati de dezastrul tarii si de crime de razboi, si gasiti vinovati in 17 mai 1946 de Tribunalul Poporului. Pedepsele variau de la 10 ani de inchisoare pana la pedeapsa cu moartea.
      Rusia, prin Ministerul de Externe, a aratat ca se simte lezata de hotararea Curtii, o insulta pentru memoria victimelor celui de-al Doilea Razboi Mondial, si o incercare de a revizui rezultatele razboiului. Exonerarea complicitatii naziste, a carui crime impotriva civililor in regiunile ocupate de Uniunea Sovietica sunt de neuitat, contrazic esenta si logica situatiei postbelice si a documentelor finale ale proceselor de la Nürenberg, a declarat oficialul.
(Antena 3)

Judecatorii au admis recursul Parchetului

      Maresalul Ion Antonescu nu poate fi reabilitat. Ieri (06.05.08), judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie au admis recursul declarat de Parchetul General impotriva deciziei Curtii de Apel Bucuresti prin care au fost reabilitati partial maresalul Ion Antonescu si fostul guvernator al Transnistriei, Gheorghe Alexianu. Decizia instantei supreme echivaleaza practic cu respingerea, ca nefondata, a cererii de revizuire a sentintei, formulata de fiul lui Gheorghe Alexianu, prin care au fost condamnati maresalul Antonescu si ceilalti membri ai Cabinetului sau.
      Decizia Inaltei Curti este definitiva. Initial, Curtea de Apel Bucuresti a decis achitarea maresalului Ion Antonescu si a altor 19 membri ai Guvernului roman din 1940, pentru unele crime de razboi imputate ca urmare a colaborarii militare dintre Romania si Germania in agresiunea "contra popoarelor din Rusia Sovietica". Parchetul General nu a fost de acord cu reabilitarea si a formulat recurs. Primul dintre motivele invocate de anchetatori vizeaza faptul ca demnitarii Guvernului Antonescu nu ar fi cunoscut la momentul comiterii infractiunii starea de necesitate de care se vorbeste in sentinta Curtii de Apel. "Persoanele pentru care a fos#0033ff#0033fft admisa cererea de revizuire ar fi trebuit sa cunoasca la momentul savarsirii infractiunilor continutul actului secret din care rezulta existenta pericolului si iminenta sa, pentru a actiona in scopul inlaturarii acestuia", sustine Ministerul Public.
Lipsa unor documente istorice
      Procurorii au retinut ca, din probele administrate in dosar, nu rezulta ca Ion Antonescu si colegii sai de guvern ar fi cunoscut "individual sau colectiv" protocolul secret al Tratatului ruso-german. Sustinerea se bazeaza, in special, pe lipsa unui document istoric care sa ateste acest fapt. Parchetul face referire chiar la declaratia maresalului Ion Antonescu din care "nu rezulta ca ar fi cunoscut ceva concret cu privire la acest aspect", maresalul vorbind doar de "zvonuri cu privire la un pact de neagresiune intre Germania si URSS prin care ar fi fost permis acestora din urma sa ocupe toata Moldova".
Tribunalul Poporului a avut dreptate
      Anchetatorii combat, in continuarea motivarii, si celelalte aspecte retinute de judecator, pentru a justifica achitarea inculpatilor. Astfel procurorii sustin ca incidentele zilnice de frontiera, incursiunile aviatiei rusesti in spatiul aerian romanesc, ocupatia a patru ostroave de pe Dunare, concentrarea masiva de forte la frontiera romano-sovietica si alte presiuni ale URSS "nu pot conduce in mod automat la o situatie contrara celei dispuse prin sentinta penala a carei revizuire se cere, intrucat aceste imprejurari erau cunoscute de instanta la momentul solutionarii cauzei".
      Cu alte cuvinte, chiar daca aceste manifestari erau unele de agresiune, ele nu ar fi justificat starea de necesitate pentru ca Tribunalul Poporului din 1946 nu a apreciat astfel. Aceasta eroare este, dupa aprecierea procurorilor, una care vizeaza fondul cauzei si care nu poate fi indreptata prin revizuire, ci doar printr-un recurs in anulare "cand acesta cale de atac era permisa de lege".

Petre Turlea - evocarea figurii maresalului Ion Antonescu si reiterarea cererii pentru declansarea recursului in anulare in cazul procesului din 1946

      Domnule presedinte, Doamnelor si domnilor colegi,
      La inceputul lui iunie 1946, din ordinul Moscovei, cu complicitatea PCR si in urma refuzului Regelui Mihai de a semna gratierea, a fost executat unul dintre marii eroi ai romanilor - Maresalul Ion Antonescu. La fiecare inceput de iunie, din 1991, am rememorat figura Maresalului la tribuna Camerei Deputatilor. Si, incepand din 1993, in fiecare an am trimis Procuraturii Generale a Romaniei cate o cerere pentru declansarea recursului in anulare in cazul procesului din 1946.
      Iata temeiurile recursului in anulare:
      1. Neconstitutionalitatea Legii (Decretului-lege) nr. 312/21 aprilie 1945, in virtutea careia a fost judecat Maresalul Ion Antonescu. Pe baza Jurnalului Consiliului de Ministri din 30 august 1944, pe 31 august 1944 a fost semnat Decretul regal - publicat in"Monitorul Oficial" din 2 septembrie 1944 - de repunere in vigoare a Constitutiei din 1923. In art. 1 se preciza ca "Drepturile romanilor sunt cele recunoscute de Constitutia din 29 martie 1923." Art. 2 mentiona: "Sub rezerva celor cuprinse in art. 3 si 4, puterile statului se vor exercita dupa regulile asezate in Constitutia din 29 martie 1923." Ca urmare, Decretul-lege nr. 312/21 aprilie 1945 era neconstitutional, deoarece: Prevede, la art. 3 alin. 2, ca: "Cei vinovati de faptele prevazute de art. 2 alin.a-j, se vor pedepsi cu moartea (subl. ns.) sau cu munca silnica pe viata." Si art. 3 alin. 6 consemna ca: "Pe langa aceste pedepse, se va pronunta si degradatiunea civica, precum si confiscarea averii (subl. ns.) in folosul statului." Or, Constitutia din 1923, care era in vigoare in perioada 1944-1947, prevede: Art. 15- Nici o lege nu poate infiinta pedeapsa confiscarii averilor. Art. 16 - Pedeapsa cu moartea nu se va putea reinfiinta afara de cazurile prevazute in Codul penal militar in timp de razboi. Asadar, chiar daca art. 16 din Constitutie admite pedeapsa cu moartea, ea este precis admisa doar in timp de razboi; or, procesul Maresalului Ion Antonescu s-a desfasurat in timp de pace, in 1946.
      Decretul-lege nr. 312 este neconstitutional si pentru ca violeaza principiul constitutional al raspunderii ministeriale numai in fata unor anumite organisme. Astfel, art. 98 din Constitutie preciza: "Fiecare din ambele Adunari, precum si regele, au dreptul de a cere urmarirea ministrilor si a-i trimite inaintea Curtii de Casatie si Justitie, care singura este in drept a-i judeca."In pofida acestei reglementari constitutionale, Decretul-lege nr. 312 preciza, in art. 7, ca trimiterea in judecata se face de catre Consiliul de Ministri sau de catre acuzatorii publici. Iar in art. 10 din acelasi Decret-lege se spune ca judecarea faptelor se face de Tribunalul Poporului. Dar art. 101 alin. 2 din Cconstitutia in vigoare preciza: "Comisii si tribunale extraordinare nu se pot crea sub nici un fel de numire si sub nici un fel de cuvant in vederea unor anumite procese, fie civile, fie penale, sau in vederea judecarii unor anume persoane." Nimeni nu poate contesta faptul ca "Tribunalul Poporului", infiintat prin art. al Decretului-lege nr. 312, era un "tribunal extraordinar", asadar neadmis de Constitutie.
      In sfarsit, art. 107 alin. 5 din Constitutia din 1923 preciza: "Puterea judecatoreasca nu are cadere de a judeca actele de guvernamant, precum si actele de comandament cu caracter militar (subl. ns.)." In contradictie cu aceasta prevedere, Decretul-lege nr. 312 art. 2 consemna:"Sunt vinovati pentru dezastrul tarii prin savarsirea de crime de razboi cei care: a) Au hotarat declararea sau continuarea razboiului contra URSS si a Natiunilor Unite." Ins, "declararea sau continuarea razboiului" reprezinta, indiscutabil, acte de guvernamant in legatura cu care puterea judecatoreasca nu avea caderea de a se pronunta.
      II. Procesul Maresalului Ion Antonescu s-a desfasurat in conditii de totala contradictie cu normele general democratice, sub presiune politica, cu incalcarea principiului prezumtiei de nevinovatie si in conditiile unei puternice presiuni externe din partea URSS. Toate acestea au viciat atat desfasurarea procesului, cat si sentinta.
      Procesul a avut un caracter politic, organizat de asa-zisele forte democrate, in frunte cu PCR, avand drept scop castigarea de capital electoral (in vederea alegerilor parlamentare din toamna lui 1946) si realizarea unei lovituri impotriva PNT si PNL. Acest ultim aspect a fost constatat chiar de catre reprezentantii diplomatici occidentali la Bucuresti. Astfel, Burton Y. Berry, reprezentant al SUA in Romania, telegrafia la Washington, la 3 mai 1946: "Procesul criminalilor de razoi, al Maresalului Antonescu si al ministrilor sai, prevazut sa inceapa in ziua de 6 mai, este organizat pentru a constitui un capital electoral al Gluvernului in efortul de a-i discredita, pe baza marturiei lor, pe liderul PNT, Maniu, si pe cel al PNL, Bratianu. (...) Maresalului si lui Mihai Antonescu li s-a promis o sentinta mai blanda daca-i vor implica pe Maniu si Bratianu in timpul procesului." (Apud Marcel Ciuca, Procesul Maresalului Antonescu. Documente. Bucuresti, 1995, vol. I, p. 186 si vol. II, p. 369.)
      Procesul s-a desfasurat sub o puternica presiune a strazii, dirijata de PCR, cu manifestari intense chiar in sala de judecata.
      Documentele de arhiva demonstreaza faptul ca acuzatiile nu aveau o baza reala. Maresalul nu numai ca nu poate fi acuzat de tradare a Romaniei, ci a fost salvatorul ei in perioada in care partidele istorice au preferat sa nu se implice. Sentinta hotarata de URSS si de PCR era indreptata impotriva intregului popor roman. Aceasta sentinta samavolnica trebuie anulata.

Scrisoarea lui Antonescu adresata regelui Calor al II-lea

     Cedarea fara lupta a Basarabiei a determinat o reactie imediata din partea Generalului Antonescu. Prevazand alte lovituri pe care Tara urma sa le primeasca, el a cerut audienta Regelui Carol al II-lea. N-a fost primit de rege, ci de sfetnicul acestuia, fostul colonel de cavalerie Ernest Urdareanu. Generalul n-a acceptat sa stea de vorba cu el. Parasind Palatul, i-a atras atentia: "Sa nu te mai asezi intre Tara si Rege". Dupa 24 de ore, este invitat la Palat, iar regele ii arata situatia dramatica a Tarii. La plecare, Generalul Antonescu i-a inmanat regelui urmatoarea scrisoare:
 Majestate,
      Tara se prabuseste.
      In Basarabia si Bucovina se petrec scene sfasietoare.
      Mari si mici unitati surprinse, parasite, se lasa dezarmate la prima amenintare.
      Functionarii, familiile lor si ale ofiterilor, au fost lasate prada celei mai groaznice urgii. Materiale imense si depozite militare acumulate acolo din incurie si mentinute pana in ultimul moment, au ramas in mana inamicului.
      Iata Majestate, schitat in fuga, numai un capitol al tragediei si al calvarului unui Neam, care este numai la inceput.
      Poporul si Armata au fost dezarmate fara lupta. Demoralitatea lor este fara limita. Lipsa lor de incredere in conducatori este totala. Ura lor contra vinovatilor, a tuturor vinovatilor de ieri si de astazi, creste.
      Consiliul de Coroana v-a hotarat sa cedati. Deciziunea a deslantuit haosul. Consecinta lui, anarhia si anarhizarea, sunt numai la inceputul lor. Tara care simte, Tara care vede, Tara care presimte este consternata si in panica. Este consternata si in panica fiindca a auzit de repetate ori pe prim-ministrii si pe ministrii sai declarand: 'Suntem inarmati pana-n dinti', 'nu vom ceda nici o brazda', 'sa avem incredere oarba si fara control in sefi si in priceperea si intelepciunea regelui'.
      Nici o replica nu a fost tolerata, orice strigat public de alarma a fost innabusit adesea sangeros.
      Tara a mai avut incredere in generalul pe care majestatea voastra l-a acoperit cu cea mai mare incredere si care a declarat recent la Chisinau ca sunteti 'cel mai puternic Rege din Europa'. Tara a avut incredere cand a declarat ca 'a incins-o cu un brau de foc, de fier si beton'.
      Realitatea insa s-a rasbunat.
      S-a rasbunat fiindca era alta, cu totul alta. Dar Majestate, acestea sunt fapte consumate. Acum trebuie sa ne intrebam ce vom face?
      Lasam totul balta si ne rafuim intre noi ? Sau strangem randurile si uitand totul, incercam chiar si imposibilul?
      Incercarea nu trebuie s-o faca tot cei ce sunt vinovati de a fi pregatit si deslantuit catastrofa.
      Trebuie sa schimbati imediat si sistemul, si oamenii.
      Daca Majestatea Voastra nu va apleca nici acuma, in acest ceas suprem, urechea la durerile neamului, prabusirea totala, prabusirea iremediabila va urma.
      Am prevenit de ani de zile in scris si verbal, si guvernele si pe sefii militari raspunzatori, si pe Majestatea Voastra, ca va veni catastrofa de azi... Am fost socotit insa ca rasvatit si lovit ca atare.
      In fata catastrofei am uitat totul.
      Sunt gata sa dau concursul, dar la atitudine cinstita trebuie sa mi se raspunda cu atitudine cinstita.
      Nu ma voi rasbuna si nu voi rasbuna pe nimeni. Ma voi sili numai sa salvez ce mai este de salvat din Coroana, din ordine, din gratie. Asculta-ma cel putin in acest ceas, Majestate!
      Nu am fost un dusman al Majestatii Tale. Am fost un slujitor fanatic al acestui Neam. Am fost inlaturat prin intrigi si calomnii de cei care au dus Tara unde este, si de fortele oculte. Nu mai asculta de acestia, Majestate!
      Ei te-au dus unde esti si ne-au dus unde ne gasim.
      Este ultimul meu strigat de alarma, Majestate!
            General Ion Antonescu
            Iulie 1940.
      Ca urmare a acestui protest, Generalul a fost trimis cu domiciliul fortat la Manastirea Bistrita (Valcea).
      In toate actele politice din acea perioada, regele dictase masurile cele mai importante. Cei care incercasera sa opuna rezistenta au trebuit sa plece ori sa cedeze. Guvernarea fusese detinuta in ultima decada de oameni care renuntasera la orice veleitati politice, ca Gh. Tatarescu, Armand Calinescu, generalul Argesanu sau Ion Gigurtu.

Istoria fara comentarii

 
Liderii comunisti Sovietici si Romani la Kremlin   Ceausescu si problema Cehoslovaciei
Congresul al XII-lea PCR:
Parvulescu contra lui Ceausescu